Triunghiul iubirii
Din cele mai vechi timpuri pana astazi, s-au inregistrat o multitudine de explicatii si definitii pentru fenomenul iubirii, luand in calcul factorii declansatori, in functie de cultura, religie, educatie etc. Chiar daca dragostea ca sentiment a fost mult cercetata, si s-a incercat incadrarea mai multor tipuri de dragoste, cu siguranta ea ramane o parte componenta a fiintei umane, fiind manifestata in unicitatea si personalitatea fiecaruia.
Astfel, in 1922, Freud definea iubirea ca fiind ”o lupta pentru un ego ideal”, Reik (1944) echivala iubirea cu ”cautarea mantuirii”, iar dupa unele teorii sociale ale lui Lee (1977) exista mai multe forme de iubire si anume: eros (imaginea partenerului este intrupata in mintea celuilat), ludus (iubire jucausa), storge ( dezvoltarea lenta a afectiunii si companiei), manie (obsesie, gelozie, intensitate emotionala puternica), agape ( iubire altruista, fara asteptari de reciprocitate) si pragma (stil practic de a iubi luand in calcul caracteristicile demografice ale celui iubit). Unii cercetatori au ajuns chiar la concluzia ca felul de a iubi al unei persoane poate fi explicat in functie de tipul de atasament stabilit cu mama in anii copilariei (atasament sigur, anxios-ambivalent, evitant). In 1984, Hartfield evidentiaza doua tipuri de iubire: iubire pasionala versus iubire parteneriala, iar in anul urmator, 1985, Davis delimiteaza trei forme ale dragostei si anume: atractia fizica, preocuparea si simpatia.
Exista un parcurs frumos si evolutiv al explicatiilor sentimentului de iubire, iar una din cele mai importante teorii este cea a lui Sternberg (1986,1988) care defineste metaforic dragostea ca fiind un triunghi intre intimitate, pasiune si devotament. Aceste trei componente se influenteaza reciproc si se pot dezvolta una pe cealalta, iar in functie de interferenta dintre ele, exista 8 tipuri de dragoste, pe care le voi detalia ulterior.
Astfel, Sternberg defineste intimitatea ca sentimentul de apropiere si conectare cu partenerul de cuplu, fapt care da nastere sentimentului de caldura resimtit in cuplu. Ca manifestare a intimitatii poate fi: actiunea, impartirea bunurilor si a timpului, empatie, comunicare sincera.
Pasiunea este atractia fizica si implinirea sexuala, reprezentand o sursa motivationala si forma de excitare, ” starea de dor intens pentru unirea cu celalalt” ( Hartfield si Walster, 1981). Pasiunea poate fi manifestata prin contemplari, atingeri, a face dragoste.
Devotamentul, in opinia lui Sternberg, reprezinta decizia de a fi stabil (pe termen scurt) si angajamentul de a mentine iubirea (pe termen lung). Devotamentul se manifesta prin fidelitatea partenerului, angajamentul in casatorie.
Existand aceste trei dimensiuni ca parti componente ale sentimentului de dragoste, au fost identificate cele 8 forme de iubire:
1. Non-iubirea- cand toate cele trei componente lipsesc.
2. Simpatia - cand exista doar componenta intimitate, adica cei doi parteneri de cuplu dezvolta o apropiere si o deschidere, insa nu sunt pasionali si nici nu simt nevoia unui angajament pe termen lung.
3. Dragoste infatuata - cand exista componenta pasiune in exclusivitate si cand cei doi parteneri isi manifesta sexualitatea conform dorintelor lor, fara insa a privi relatia dintr-o alta perspectiva.
4. Iubire goala - cand partenerii se angajeaza in relatie, fara intimitate si pasiune.
5. Iubirea romantica - cand exista doar intimitate si pasiune, fara angajament pentru un viitor comun.
6. Iubirea ”companie” - cand exista intimitatea care genereaza deschiderea si caldura, si exista si devotament, insa nu exista pasiunea.
7. Iubirea naiva (inutila) - daca exista pasiune si devotament, dar nu exista intimitate.
8. Iubirea desavarsita - cand exista toate cele 3 componente, cu precizia ca ele se vor gasi in cantitati diferite si vor fi manifestate diferit de la persoana la persoana. In acest context, Sternberg aminteste de iubirea echilibrata, cand cele 3 componente exista in procente aproximativ egale.
Asadar, din imbinarea acestor dimensiuni, care in teoria lui Sternberg se numesc triunghiuri, rezulta experiente diferite a ceea ce numim cu totii dragoste, fara ca vreodata sa ne fi pus problema din ce ar putea fi ea generata sau ce anume ne determina sa iubim atat de diferit. Este evidentiat faptul ca, in fiecare cuplu exista un triunghi preponderent (unul care tinde spre ideal), dar exista si masuri din alte triunghiuri care se formeaza combinand manifestarile descrise mai sus. De obicei, triunghiul preponderent este bazat pe experientele anterioare de relationare ale persoanei.
Pentru ca aceasta teorie sa fie validata stiintific, s-a cautat o scala de masurare pe subiecti diferiti, care sa confirme corelarea componentelor studiate in teorie cu manifestarea in realitate. Cateva cercetari au demonstrat ca cea mai functionala scala de masurare este satisfactia in relatie. Asadar, nu exista reteta in dragoste, important este ca cei doi parteneri care isi asuma relatia, sa fie satisfacuti si constienti de bazele pe care le pun relatiei lor.
Date bibliografice: articol tradus Teoria triunghiulara a iubirii, Robert Sternberg, 1997
carte Psihologie generala, vol. II - P. Miut